În conformitate cu prevederile art.III alin.(1) din Legea nr.278/2015 din 25 noiembrie 2015 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moașă și a profesiei de asistent medical, precum și organizarea și funcționarea Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, activitățile de atestare a titlurilor românești de calificare de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical sunt preluate de către Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.


În acest sens:
- până la data de 15.12.2015 inclusiv cererile de eliberare a documentelor necesare recunoașterii calificărilor românești de asistent medical generalist, de moașă și de asistent medical în celelalte state membre UE se depun  la direcțiile de sănătate publică județene respectiv la Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București;
- în perioada 16-31.12.2015 se sistează depunerea solicitărilor din motive organizatorice;
- începând cu data de 04.01.2016 cererile se vor depune la filiala OAMGMAMR la care solicitantul este membru sau la filiala OAMGMAMR în a cărei rază teritorială acesta domiciliază pentru solicitanții asistenți medicali generaliști, moașe sau asistenți medicali care nu au dobândit autorizarea în profesie.